Trecerile de pietoni – una din principalele cauze ale mortalității în Brașov?

T

trecere pietoni

Accidentul din seara zilei de 4 martie în urma căruia a murit o tânără de 16 ani s-a petrecut pe aceeași trecere de pietoni unde, în urmă cu mai puțin de două luni, a murit o altă persoană. De altfel, debutul anului 2016 a reprezentat o perioadă neagră pentru siguranța pietonilor brașoveni, acesta fiind al patrulea accident accident mortal într-un interval scurt de timp:
– accident mortal în data de 04.01.2016, pe Calea București din municipiul Brașov, trecerea de pietoni de la Metro;
– accident mortal în data de 05.01.2016, pe str. Indepedenței;
– accident mortal în data de 19.01.2016 pe Calea București, trecerea de pietoni de la intersecția cu str. Soarelui.

Regretabil, răspunsul administrației locale l-a reprezentat negarea oricărei responsabilități proprii – Miklos Gantz, administratorul public al Brașovului, a susținut în cadrul dezbaterii publice a bugetului pe anul 2016 din data de 29 ianuarie că accidentele se petrec exclusiv din cauza șoferilor și a pietonilor…
Și, în ciuda acestui fapt, aceeași persoană anunță un proiect pilot privind cel mai modern sistem de semnalizare a unei treceri de pietoni, fapt ce stârnește o dilemă:  fie Primăria a făcut tot ce ținea de ea, caz în care nu e nevoie de acest proiect, fie Primăria minte, caz în care ar trebui să implementeze acest proiect din proprii bani la mai multe treceri de pietoni.

Dar pentru găsirea soluției corecte administrația locală ar trebui să asculte și vocea cetățenilor interesați, a participanților la trafic. Aceștia ar avea șansa de a prezenta problemele cu care se confruntă, ca șoferi, pietoni sau bicicliști, și de a propune soluțiile dorite. Însă exercițiul dezbaterii publice, al creării unui spațiu de dialog, este unul care lipsește Brașovului.

Una dintre cele mai pertinente analize vine din partea lui Mihai Tatu de la Asociația Visum Brașov. În cadrul proiectului I-STEP, el atrage atenția asupra problemelor existente în traficul brașovean și propune totodată câteva soluții eficiente. Acestea includ:
crearea insulelor pentru trecerile de pietoni pe bulevardele cu 2 sau mai multe benzi pe sens;
crearea bretelelor dedicate pentru viraj la dreapta în zona sensurilor giratorii separate prin insule pietonale;
mutarea trecerilor de pietoni spre interiorul sensurilor giratorii și folosirea insulelor nou create pentru a ”găzdui fluxurile de pietoni”;
instituirea obligației de oprire a mașinilor cu minim 6 metri înainte de trecerea de pietoni.

12809556_1295970583752852_7477409466707858101_n
Sursa: Propunere vizând trecerile de pietoni din zona Hărmanului – Vlahuță; credit Mihai Tatu, asociația VISUM

O altă propunere, disputată între doi politicieni locali aflați în plan secund, Mihai Nanu de la PNL și Traian Tabacu de la PSRO, vizează o soluție futuristă ce include lasere pentru trecerile de pietoni. Din păcate, această soluție ignoră multiplele treceri de pietoni care nu sunt nici măcar semaforizate.

10422044_1295969623752948_5382111597225227284_n

Sursa: mihainanu.com

Trecînd peste soluțiile fanteziste, este momentul să conștientizăm lipsa siguranței în traficul brașovean, mai ales în preajma trecerilor de pietoni, cauzată de:

  • viteza mare de circulație a mașinilor pe bulevarde interioare cu câte trei benzi (Calea Bucuresti, B-dul Victoriei, B-dul Gării, Str. Lungă, B-dul 15 Noiembrie, str. 13 Decembrie, etc…) inclusiv în zona trecerilor de pietoni (unele dintre ele aflate în zone cu limita de viteză legală de 70km/h)
  • mărirea distanțelor parcurse de pietoni prin mutarea trecerilor în afara intersecțiilor în urma executării sensurilor giratorii;
  • lipsa unei semnalizări eficiente pentru trecerile de pietoni:
  • multitudinea de situații în care fluxurile de trafic, pietonal și auto, se blochează reciproc (mai ales la orele de vârf, de exemplu in jurul orelor 17-18, în zona Făget sau Gării).
Soluția simplă pentru creșterea gradul de siguranță al participanților la trafic o reprezintă introducerea semafoarelor temporizate, cu buton. Acestea ar urma să reglementeze fluxurile auto și pietonale astfel încât să evite congestia traficului în interiorul sensurilor giratorii. Pentru aceasta considerăm suficient ca timpii dedicați pietonilor să fie de circa 15-20 secunde pentru trecerea a 2-3 benzi, iar verdele pentru pietoni să se genereze doar la apăsarea unui buton cu condiția ca, de la precedenta perioadă de prioritate pentru pietoni, să fi trecut cel puțin 50-70 de secunde (verde pentru automobile).
Soluția nu este una necunoscută brașovenilor, în prezent existând trei treceri de pietoni reglementate în acest fel:

– trecerea de pe B-dul Eroilor, dintre Primărie și Modarom
– trecerea de pe str. Mureșenilor, mai sus de clădirea Rectoratului
– trecerea de pe str. Aurel Vlaicu, din dreptul bisericii Sf. Petru și Pavel

Aceasta soluție poate fi implementată la toate trecerile de pietoni, inclusiv cele din preajma sensurilor giratorii, alături de soluțiile propuse de Mihai Tatu vizând crearea de insule menite să reducă lungimea trecerilor de pietoni. În acest fel distanța și timpul petrecut de pieton pe partea carosabilă, dedicată automobilelor, se va reduce la minimul necesar, reducănd astfel riscurile accidentelor. Totodată prezența semaforului asigură vizibilitate suficientă și stabilește în mod indubitabil prioritatea în zona trecerilor de pietoni.

Comments

comments

Despre autor

Paul Ciocan

Membru al Partidului M10 Brașov, născut și crescut în Brașov, iubitor de munte și, poate paradoxal, de infrastructură.