Tara si Grigoras, noile achizitii FC Brasov, prezentati oficial.

T

Cătălin Țără și Alexandru Grigoraș au semnat contracte pe doi ani cu FC Brașov și au fost prezentați oficial în cadrul unei conferințe de presă.

 article_404321_1

„Le mulțumesc celor de la FC Brașov că mi-au acordat încredere. Am vrut să vin la această echipă și mă bucur că am semnat. Este o nouă experiență pentru mine. În Olanda nu am avut ocazia să evoluez prea mult, sper să o fac aici și să ajut echipa să își îndeplinească obiectivul. Am revenit în țară și sper că am evoluții apreciate. Sunt pregătit, rămâne ca antrenorul să decidă când voi intra pe teren. Nu este un campionat ușor, dar vom încerca să ne facem treaba și să terminăm cât mai sus în clasament”, a declarat Cătălin Țâră.

La rândul său, Alexandru Grigoraș a precizat: „Este o nouă provocare, mă bucur că am primit încredere. Sper să nu mă dezamăgesc pe mine și nici pe cei de la Brașov. Am multe de demonstrat, dar rămâne să o fac pe teren. Consider că pot face față în această echipă și îmi pot aduce aportul pentru îndeplinirea obiectivelor. Sunt convins că vom termina deasupra liniei și nu vom retrograda. Urmează un meci extrem de important cu ASA Tg. Mureș, o echipă care a avut un start bun de sezon. Va fi dificil, dar cred că vom învinge”.

sursa: steagu.ro

Comments

comments

Despre autor

BrasovOnline

Echipa editorială BrasovOnline.net